Îngrijirea lucrărilor protetice
Află cum te poți bucura de lucrări dentare cât mai mult timp, asigurându-le estetica și funcționalit...
Pedodonția, sau stomatologia pediatrică, este o ramură mai nouă a stomatologiei care se ocupă cu profilaxia, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor dentare și pulpare la copil, în perioada dentiției temporare și mixte. A fost înființată în România abia în anul 1948 în cinci centre universitare.
Un medic pedodont trebuie să aibă cunoștințe de pediatrie, embriologie, patologie generală și orală și, nu în ultimul rând, să fie un bun cunoscător al psihologiei copilului.
Aceste calități sunt esențiale pentru că tratamentul copiilor implică nu doar remedierea problemelor, dar și educarea micuților și adulților deopotrivă în spiritul importanței respectărilor măsurilor de igienă și profilaxie dentară adaptate vârstei.
Acest rol este important deoarece pune fundația conduitei de prevenție a afecțiunilor dentare!
Anatomia copiilor este în permanentă schimbare, la fel ca și nevoile lor, de la apariția dinților de lapte la erupția celor permanenți. Dezvoltarea fizică, emoțională și socială a celor mici vine la pachet cu provocări care au nevoie de sprijin și înțelegere.
Prima vizită la medicul pedodont ar trebui să aibă loc odată cu erupția primilor dinți de lapte, în jurul vârstei de 6 luni - 1 an. . Chiar dacă pare foarte devreme, aceste consultații au mai degrabă rolul de familiarizare cu medicii și cabinetul/clinica.
Dinții se mențin sănătoși prin control regulat, efectuat o data la 6 luni, iar în perioada de erupție a dinților definitivi o dată la 3 luni, astfel încât erupția și creșterea să poată fi monitorizată corect.
De asemenea, ori de câte ori copiii au dureri, au suferit traumatisme sau se plâng de senzații neplăcute (jenă, inflamație, etc) este esențial ca părinții să acorde atenția cuvenită! Dinții de lapte sunt foarte sensibili și odată cariați pot fi rapid pierduți, afectând într-o anumită măsură și dintele permanent care erupe ulterior.
Stomatologia pediatrică include și tratamente profilactice precum: fluorizări, sigilări, și îndrumări cu privire la periajul dentar, toate acestea având ca scop abordarea proactivă a cariilor dentare.
La Clinica Teodent, avem medici specializați în stomatologie pediatrică înzestrați cu răbdarea și cunoștințele necesare, care își doresc să le arate micuților că sănătatea orală nu înseamnă frică, emoții sau durere. Avem cabinet special decorat, simpatic și prietenos, care să îi facă să se simtă în largul lor și să creeze o atmosferă relaxată și ludică, în care îngrijirea dinților vine la pachet cu zâmbete, bucurie și încredere.
Am inceput colaborarea cu dna. Dr. Mateiuc din 2008 de cand lucra la un cabinet la Iasi. Intre timp am plecat din tara si mandria mea este ca medicul igienist actual mereu lauda lucrarile facute de dna. doctor. De cate ori revin in tara, daca imi permite timpul trec pe la dna. doctor sa o salut. Felicitari pentru ascensiunea profesionala si pentru toate realizarile din acesti ani!
Sunt pacienta a acestui cabinet. Se evidentiaza prin buna organizare, punctualitate, acte medicale de calitate cu aparatura moderna, si o buna comunicare cu pacientul, ceea ce iti ofera confort si siguranta. FELICITARI!
Sunt pacienta acestui cabinet, multumesc echipei de doctori care au avut grija de aspectul zambetului meu.
In urma unui accident am pierdut un dinte din fata. Dupa 2 luni de cautari la medici din Botosani si Iasi, nimeni nu imi putea rezolva problema, fiind prea tanara pentru a face o lucrare sau un implant. Mi s a recomandat cabinetul teodent, d-na dr. Mateiuc a folosit o tehnica mai rara si mi-a refacut dintele fara sa mi-i afecteze pe ceilalti. In sfarsit pot zambi din nou!
Citește articolele noastre pentru a descoperi noutăți din domeniu, informații utile, probeleme de sănătate orală și variante de tratament.