Proteza dentară. Tipuri de proteze. Avantaje și dezavantaje.

Pierderea dinților, cauzată de problemele dentare complicate și netratate din timp, are ca soluție protezarea fixă sau mobilă.

Protezarea fixă este posibilă atunci când numărul de dinți absenți este mic, iar zona afectată este mărginită de dinți sănătoși, care pot constitui o bază solidă pentru o punte.

Protezarea mobilă sau mobilizabilă, parțială sau totală, reprezintă o soluție în cazul în care lipsesc prea mulți dinți (sau chiar toți). Este o variantă terapeutică în situația în care nu sunt suficienți dinți pe arcadă pentru o punte și nici resursele financiare nu permit optarea pentru implanturi dentare.

Ce este o proteză dentară?

Proteza dentară este un element fix sau mobilizabil pentru înlocuirea dinților absenți.

Proteza dentară are rolul de a restaura zâmbetul pacienților, precum și funcțiile cavității bucale.

Tipuri de proteze

1. Proteze fixe

Protezele fixe, sau, mai simplu spus, punțile dentare, pot fi realizate din mai multe tipuri de materiale și principiul lor de funcționare se bazează pe utilizarea a doi dinți-stâlpi, sănătoși și cu implantare bună, între care se realizează o punte (în varianta cea mai simplă).

2. Proteze mobile

Protezele mobile sunt realizate din rășini acrilice, și pot include metal pentru o structură mai solidă și ceramică pentru un aspect mai plăcut.

Există mai multe tipuri de proteze mobile:

2.1. Proteze totale – acestea sunt o opțiune atunci când este necesară substituirea absenței tuturor dinților de pe o arcadă. Protezele totale pot fi montate după extracția tuturor dinților și vindecarea țesuturilor. Proteza de pe maxilar, care are sprijin și pe cerul gurii, este în general mai stabilă decât cea de pe mandibulă, care este mai ușor de dislocat.

Avantajul acestui tip de proteză este că reface masticația, vorbirea și estetica într-un mod acceptabil, având costuri reduse.

Dezavantajele protezei totale sunt instabilitatea și exercitarea de presiuni nefiziologice pe osul și gingia de dedesubt, care duc la resorbție, atrofie sau pierdere osoasă ceva mai accelerată (un proces dealtfel firesc în cazul pierderii dinților). Din această cauză, proteza poate deveni largă periodic, necesitând rebazare. O proteză care nu a fost adaptată corespunzător nu trebuie purtată, deoarece afectează grav gingia și osul.

Este foarte important de știut că proteza trebuie purtată tot timpul, chiar și noaptea!

2.2. Proteze parțiale – aceste sunt o alternativă la punțile dentare și reprezintă o variantă în cazul în care este necesară înlocuirea parțială a unei arcade. Protezele parțiale se sprijină pe dinții învecinați zonei care prezintă edentație.

Avantajele acestora sunt stabilitatea acceptabilă și prețul scăzut. Acest tip de proteză poate fi ”extins”, atunci când alți dinți învecinați sunt extrași.

Dezavantajele: afectarea directă sau indirectă a dinților pe care sunt ancorate, resorbția osului de dedesubt, acumularea de resturi alimentare între proteză și gingie, etc. De asemenea, la fel ca în cazul protezelor totale, cele parțiale trebuie rebazate periodic.

Tipuri de ancorare: croșete, capse.

Important de știut: aceste proteze trebuie să fie scoase și curățate după fiecare masă sau măcar de două ori pe zi.

3. Proteze mobilizabile pe implanturi – denumite și Overdenture, acestea sunt elemente stabilizate pe implanturi sau mini-implanturi dentare. Mini-implanturile sunt implanturi mai subțiri, concepute pentru oase maxilare atrofiate, având o rezistență limitată. Din acest motiv, ele sunt utilizate doar în scopul stabilizării proetezelor mobile.

Protezele mobilizabile pe implanturi oferă un confort sporit comparativ cu protezele mobile, însă nu comparabil cu lucrările fixe. Pentru mandibulă sunt necesare 4 sau chiar 2 mini-implanturi, însă pentru maxilar este nevoie de minimum 4 astfel de implanturi, deoarece densitatea osului maxilar este mult mai mică decât a celui mandibular.

Explicată într-un mod simplist, porțiunea terminală  a implanturilor de acest tip este ca o bilă, care se articulează într-o garnitură cu manșon ce se montează în proteză.

 

O astfel de proteză este mobilizabilă, putând fi îndepărtată chiar și de către pacient, în scopul menținerii unei igiene corespunzătoare. Cu toate acestea, ea este stabilizată, ceea ce înseamnă că șansele de a cădea neprovocat sunt minime.

Principalul avantaj al acestor implanturi este că stimulează și mențin volumul osos, astfel încât resorbția osului nu mai este o problemă.

4. Proteze fixe pe implanturi – acestea sunt o opțiune pentru pacienții care nu au dinți pe arcadă și care prezintă un anumit grad de atrofie osoasă.

Această proteză este fixă, se sprijină strict la implanturi și poate fi indepărtată doar de către medic prin deșurubare.

Proteza fixă la implanturi are 3 componente principale:

Structura de rezistență – poate fi metalică, din titan sau aliaj de crom-cobalt, sau nemetalică, din rășini de înaltă performanță sau zirconiu.

Superstructura – adică dinții, care pot fi realizați din acrilat, rășină compozită sau ceramică integrală.

Gingia artificială – realizată din rășini speciale. Gingia artificială are rolul de a masca resorbția osoasă.

 

Toate opțiunile de mai sus sunt variante optime, iar alegerea se face de către medicul stomatolog împreună cu pacientul, luând în considerare patologia, resursele financiare disponibile și alți posibili factori care pot influența decizia finală.