O dantură sănătoasă începe încă din perioada de sarcină – dinții de lapte încep să se formeze înainte de naștere! Așa că femeile însărcinate trebuie să își asigure o dietă echilibrată, bogată în nutrienții esențiali. De asemenea, acestea trebuie să își facă un control stomatologic complet, pentru evitarea cariilor și bolilor gingivale sau pentru tratarea acestora.

La sugar, dinții de lapte erup în jurul vârstei de 6 luni, și setul de 20 de dinți primari va fi completat până în jurul vârstei de 3 ani. Între 6-12 ani erup dinții definitivi.

Părinții trebuie să se asigure că cei mici au o dantură sănătoasă încă de la început, prin igienă corespunzătoare și alimentație sănătoasă, vizite regulate la stomatolog și explicarea importanței acestor obiceiuri și reguli.

În ceea ce privește alimentația, evitarea sucurilor și a alimentelor bogate în zahăr este extrem de importantă. Inclusiv laptele înainte de culcare este un posibil factor de risc în apariția cariilor. Așadar, periajul încă de la erupția primilor dinți are un rol esențial! La început, se poate face cu anumite periuțe speciale, de către părinți, iar mai târziu copilașul trebuie să se deprindă cu acest obicei prin igienizarea alături de cei mari după mese sau în fiecare dimineață și seară.

stomatolog dinti sanatosi copii

Caria dentară este cea mai des întâlnită afecțiune a copilăriei și poate fi prevenită prin urmărirea unor reguli stricte de igienă. Dezvoltarea cariilor este un proces care începe cu demineralizarea țesutului dentar dur. Smalțul dinților de lapte este mai subțire decât al celor permanenți, așa că sunt mult mai sensibili.

Primul semn al apariției unei carii este o pată albă pe dinte, care reprezintă o zonă de demineralizare pe suprafața smalțului. Aceasta apare adesea de-a lungul liniei gingivale a incisivilor superiori. Din păcate, este o problemă majoră de sănătate cu repercursiuni care se pot întinde pe parcursul mai multor ani, până la dinții permanenți și după apariția acestora din urmă.

S-ar putea spune că este o afecțiune cronică și este din ce în ce mai des întâlnită în rândul copiilor, ajungând la incidență de 40% înainte de vârsta de 5 ani. Agravarea prin infecții și dezvoltarea incorectă a dinților permanenți, plus restul problemelor de sănătate care derivă din aceste situații, fac din cariile dentare o afecțiune care nu trebuie ignorată niciodată!

dinti de lapte ingrijire

Care sunt factorii de risc?

  • Demineralizarea structurii dentare – cauzată de scăderea PH-ului, prezența unor bacterii, alimente bpgate în zahăr,
  • Hrănirea în timpul nopții fără periaj înainte de culcare (cantitea de salivă scade în timpul somnului, ceea ce favorizează înmulțirea bacteriilor)
  • Lipsa interesului pentru igiena orală, ne-educarea în acest sens, evitarea medicului stomatolog
  • Prezența unor streptococi în cavitate bucală
  • Fluxul foarte scăzut de salivă

Cum putem preveni apariția cariilor dentare?

Cel mai important lucru în prevenirea cariilor dentare este angajamentul părinților de a se implica în îngrijirea corectă a dințișorilor copilului și în educarea sa cu privire la periaj dentar, carii și vizite regulate la stomatolog.

Ideal ar fi ca acest proces să înceapă cât de timpuriu posibil, pentru a imprima încă de la început obiceiuri sănătoase. Măsurile luate vor asigura prevenirea sau tratarea din timp a cariilor dentare la dinții de lapte astfel încât dinții permanenți să crească sănătos.