Creșterea dinților celor mici este un motiv de grijă pentru părinți și de disconfort pentru cei mici, așa că are nevoie de o atenție deosebită. Mulți sunt tentați să apeleze la tot felul de metode de ameliorare a durerilor și de liniștire a bebelușilor, însă nu toate remediile sunt indicate sau favorabile pentru sănătatea orală.

Dinții de lapte încep să crească în jurul vârstei de 4-5 luni, și de obicei încep să apară incisivii centrali de jos sau de sus, apoi antagoniștii, urmând molarii și caninii. Dacă procesul întârzie puțin, acesta nu este motiv de îngrjiorare! Fiecare persoană este altfel și apariția dinților depinde de mai mulți factori, inclusiv genetici.

Creșterea dinților la bebeluși vine cu disconfort și durere, iritabilitate, probleme cu somnul, pierderea apetitului și salivare în exces. Deși adesea este considerată normală în aceste circumstanțe, febra nu are legătură cu procesul de apariție a dinților de lapte; același lucru este valabil și despre diaree.

Toate acestea creează un cadru neplăcut atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. Deci … ce este de făcut?

Pentru început, părinții pot să încerce să aline durerea cu ajutorul unei periuțe foarte moi sau chiar a degetului, cu care să frece gingiile bebelușului. Anumite inele sau instrumente pentru mestecat pot fi utile, dar nu toate sunt sigure: căutați unele făcute integral din materiale sigure, cum ar fi cauciucul, și nu cele cu BPA sau PVC, din plastic vopsit cu coloranți periculoși sau umplut cu diverse substanțe lichide.

bebelus rontaind jucarie

Este indicată evitarea medicamentelor, care pot avea efecte secundare. Excepție fac situațiile în care medicul le recomandă, acestea fiind absolut necesare în respectivele circumstanțe. De asemenea, unele remedii homeopate nu sunt sigure și deci ideal ar fi să nu apelați la ele. Este greu de prevăzut cum poate reacționa organismul copiilor la anumite substanțe, și deci fiecare tratament vine la pachet cu riscuri neprevăzute.

Există obiceiul de a ține anumite obiecte în congelator (fie inele, fie linguri), astfel încât acestea să fie reci și să aducă alinare, însă acest lucru poate fi periculos. Mai bine ar fi să răciți aceste instrumente în frigider, să nu existe nici un risc la contactul cu gingiile delicate ale celui mic. În cazul în care bebelușul a început deja să mănânce hrană solidă, cum ar fi un piure de mere sau iaurt, acestea îi pot fi date reci.

Pentru a păstra dinții într-o stare cât mai bună, încercați să-i curățați bine și să nu lăsați bebelușul să doarmă cu biberon, deoarece este posibil ca laptele să se adune în jurul dinților, creând astfel un mediu propice pentru dezvoltarea cariilor.

Pentru a asigura o sănătate cât mai bună a dinților și gingiilor, părinții pot începe utilizarea unei periuțe de dinți moi, zilnic, împreună cu o pastă de dinți naturală, de la Plafar, care să nu fie periculoasă în urma ingerării. Această practică nu va duce doar la o dantură mai frumoasă și mai sănătoasă, cât și la formarea unui obicei corect și important.

Perioada această de creștere a dinților durează până la vârsta de 24 de luni, și fiind un interval de timp nu tocmai lung (deși așa poate părea), este esențial să vă concentrați pe aspectele legate de sănătatea dinților și gingiilor și crearea unor obiceiuri bune, creând baza pentru o dantură frumoasă, care să nu necesite prea multe intervenții, la maturitate.